Rezonante @ Sala Brâncuși
Uniunea Artiştilor Plastici din România, Consiliul Judeţean Vrancea şi Centrul Cultural Vrancea vă invită la vernisajul expoziţiei de artă contemporană REZONANŢE, de la Sala Brâncuşi – Parlament, Bucureşti, luni, 11 iulie 2016, ora 17.00. Expoziţia este dedicată in memoriam sculptorului Alexandru Grosu.
Vor expune artiştii plastici: Alexandru Grosu, Ilie Boca, Adrian Chira, Mihai Chiuaru, Alexandru Ciutureanu, Marin Gherasim, Ion Iancuţ, Octavian Mardale, Alexandru Nancu, Liviu Nedelcu, Marian Petre, Ştefan Pelmuş, Mircea Roman, Liviu Rusu, Aurel Vlad şi Gheorghe Zărnescu.
Expoziţia este vernisată de criticul de artă Luiza Barcan, curatoriatul expoziţiei va fi asigurat de Nina Grosu şi de Liviu Nedelcu.
În textul catalogului, Luiza Barcan consemnează:
Ediția din acest an a generosului proiect expozițional pe care inițiatorul său, pictorul Liviu Nedelcu, îl derulează periodic la Galeriile de Artă din Focșani și, uneori, în București, stă sub semnul prieteniei, al solidarității de breaslă dar, mai ales, al dorinței de a ilumina și de a fixa valorile autentice ale artei contemporane.
În fiecare an ne despărțim de artiști români dintre cei mai importanți, în plină forță creatoare, chemați, unul după altul, la Dumnezeu. În 2014 ne-a părăsit, neașteptat, după Alexandru Nancu și Alexandru Ciutureanu, un alt sculptor irepetabil: Alexandru Grosu. În memoria lui are loc, de această dată, ediția 2016 a proiectului Rezonanțe, reunind șaisprezece artiști, pictori și sculptori, din generații diferite, într-un spectacol vizual de înaltă ținută artistică.
În creația lui Alexandru Grosu, moștenirea și influența tradiției s-au conjugat cu o viziune modernă, integratoare. Personalitate puternică, inimitabilă, artistul a exploatat cu inteligență, umor și inspirație lemnul, piatra și bronzul în lucrări dinamice, ”aerospațiale”, menite uneori să contrarieze gravitația dar, în același timp să transmită un puternic mesaj vizual și ideatic.